Primul stalp al increderii in sine

fitness_womanSir Richard Branson e unul dintre cei mai cunoscuti si de succes antreprenori in viata. A fondat un numar record de peste 400 companii. De multe ori e intrebat care sunt secretele lui pentru a fi cat mai productiv. De fiecare data raspunde la fel: “work out” adica “fa miscare”!

Tie cum ti se pare raspunsul lui? Te intrebi ce legatura e intre a fi productiv si a face miscare? De exemplu, multi spun: “As vrea sa merg la sala…… dar nu am timp. O sa merg luna viitoare. Pe data de intai o sa incep!”.

Nu au timp pentru ca si-l petrec rezolvand alte treburi. Dar pentru a lucra, pentru a rezolva aceste sarcini ai nevoie de energie.

Cum poti sa ai mai multa energie? Fa miscare!

Cum poti sa fii mai sanatos? Fa miscare!

Cum reusesti sa fii mai concentrat? Fa miscare!

Toate aceste lucruri te ajuta cu siguranta sa fii mai productiv si implicit sa ai mai mult timp liber.

Pentru toti oamenii e foarte important sa aiba incredere in ei in orice situatie. Eu sunt foarte interesat de metode de a imi creste increderea in mine pentru ca ma ajuta cel mai mult pentru a-mi atinge obiectivele.

Toate listele cu sfaturi despre incredere in sine incep cu: ai ghicit… “fa miscare”. Daca iti faci obiceiul de a merge la sala sau chiar de a face miscare acasa, inevitabil vei fi mai sanatos si vei avea un corp mai tonifiat si mai frumos si aceste lucruri iti maresc foarte mult incredera in tine. In acelasi timp vei avea si alta prestanta in fata celorlalti daca vei avea un corp atragator si impunator.

Si vorba unui prieten de-al meu din copilarie: “Parca si toalele stau mai bine pe tine! :)) “

 E greu sa te lupti cu grasimea

Cunosti persoanele alea care orice ar manca si orice ar face, nu se depune grasime pe ele? Toti cunoastem acele persoane si ne-am dori sa fim si noi asa de norocosi.

Eu n-am fost una dintre aceste persoane si am aflat asta in copilarie.

Intr-o zi, in vara anului 1989, cand aveam 10 ani si bineinteles ca nu ma interesa deloc daca am burta sau nu, eram in vacanta cu parintii mei la lacul Cincis, aproape de Hunedara.

Eram cu tatal meu intr-o barca pneumatica si stateam asezati unul in fata celuilalt. La un moment dat, in timp ce vaslea, mi-a spus ca a observat ca am inceput sa depun grasime pe burta si mi-a mai zis: “Bogdan, ai grija ca de asta e posibil sa nu scapi toata viata!”. Nu cred ca m-a interesat prea mult la momentul ala dar am tinut minte mesajul. Pentru ca au trecut 25 ani de atunci si pot sa spun ca pana acum tata a avut dreptate 🙁 .

De cand ma stiu am cochetat cu sportul dar la nivel de amator si n-am avut niciodata o perioada lunga in care sa ma tin de un sport sau de mers la sala.

Incepand cu varsta de 14 ani, de multe ori am inceput sa fac miscare acasa sau sa merg la sala, din diferite motive: cateodata puneam mai multe kilograme pe mine si imi spuneam ca e cazul sa slabesc, sau nu aveam prietena si imi propuneam sa fac muschi pentru a avea mai mult succes “la agatat” 😀 .

Dar niciodata nu m-am tinut mai mult de 3 luni. Daca din diferite motive intrerupeam pentru o saptamana antrenamentele, de obicei ma opream definitiv. Stiti cum e. Te ia o raceala, pleci cateva zile din oras si iti spui ca n-ai cum sa te antrenezi.

 Cum am reusit “sa ma tin” pana la urma?

perseverance-posterUltima data cand m-am apucat sa fac miscare, nu mi-am mai propus sa slabesc sau sa fac muschi, am avut alt obiectiv: sa adopt obiceiul de a face sport in mod regulat.

Citisem undeva ca pentru a-ti forma un nou obicei iti ia intre doua si opt luni, in functie de obiceiul despre care e vorba si in functie de ce fel de persoana esti. Asa ca pentru obiceiul meu, m-am gandit ca sase luni e suficient si am luat hotararea ca timp de sase luni, sa ma antrenez acasa, cinci zile in fiecare saptamana.

Mi-am propus ca 3 din cele 5 zile sa fac un antrenament tip circuit, format din 3 serii x 6 exercitii: genuflexiuni, fandari, flotari, plansa, ramat si jumping jacks. Aceste circuite e recomandat sa se execute fara pauza intre exercitii. In celelalte doua zile, 25 minute de intervale la bicicleta eliptica, alternand serii de 30 secunde intensitate maxima cu 90 secunde ritm normal. In timp am mai variat exercitiile din circuit, chiar mi-am cumparat un set de greutati, gantere si bara. La bicicleta am redus timpul de ritm normal de la 90 secunde la 60 secunde.

Unuia care face sala o sa i se para foarte simplu acest antrenament dar pentru mine la inceput a fost destul de provocator. In unele zile chiar mi se facea rau cand terminam antrenamentul. 😀

Pentru a avea si o miza, am postat pe facebook ce hotarare am luat:

Saptamana aceasta am luat hotararea sa incep sa fac sport(fitness) 5 zile pe saptamana, timp de 6 luni. FARA EXCEPTIE. 
Astazi am incheiat prima saptamana. 
Am facut si pozele “BEFORE” dar le voi publica doar dupa 6 luni alaturi de cele “AFTER”. 
Postez asta pentru ca ma ajuta sa imi intaresc hotararea de a duce la capat acest “goal” si poate cine stie, mai sunt printre voi oameni care mi se alatura.
Orice obiectiv aveti, incepeti astazi. Nu la 1 ianuarie . Aproape toata lumea isi propune sa inceapa ceva “dupa revelion” dar va spun din experienta ca de obicei nu functioneaza desi mai sunt si exceptii.

Aceasta a fost postarea la care am avut cele mai multe like-uri si cele mai multe comentarii de cand am contul de Facebook. 🙂 Poze de la nunta? Poze de pe Stade de France? Poze de la marele zid chinezesc? Nop! Muuult mai putine like-uri.
Concluzia pe care am tras-o e ca oamenii sunt foarte interesati de sanatate si de a face miscare si m-a bucurat acest lucru.

Cum a fost experienta si ce dificultati am avut

Desi am fost sincer cand v-am spus ca obiectivul meu a fost sa obtin un obicei, ma asteptam si ca efect secundar sa pun ceva muschi pe mine si sa scap de grasimea de pe burta.

Am inceput pe 13 decembrie si aveam 79 kg. La 1’81 inaltime nu e mult. Dar eram cum zic americanii, “skinny fat” adica slab gras 🙂 .

Au fost in total 25 saptamani. In 5 dintre ele am facut doar cate 4 antrenamente, in restul am reusit sa fac cate 5 antrenamente, asa cum mi-am propus.

Am continuat chiar si atunci cand am fost plecat. Inlocuiam bicicleta eliptica cu alergatul, cu toate ca nu a fost prea placuta experienta din 26 decembrie cand am fost la alergat la stadionul Michael Klein din Hunedoara la zero grade 😀 .

La un momenta dat, inevitabil, mi s-a intamplat si sa racesc si eram destul de dezamagit, crezand ca trebuie sa fac o pauza. Pana la urma am tras de mine si mi-am facut antrenamentele si raceala mi-a trecut mai repede decat ma asteptam.

Cel mai greu a fost cand am inceput sa am dureri la umarul stang. O saptamana am facut 5 antrenamente doar la bicicleta pentru a da umarului ocazia sa se refaca. Dupa saptamana de pauza si de gel antiimflamator, am revenit la programul initial dar de atunci trebuie sa ma incalzesc foarte bine pentru a nu avea dureri.

La fiecare antrenament am incercat sa ma imping dincolo de limitele mele, sa ma scot din zona de confort. Facand asta, mi-a crescut abilitatea de a indura durerea fizica dar mai ales de a indura suferinta mentala in tot felul de situatii. Am invatat ca dupa orice situatie neplacuta, daca ai putere sa o suporti, vine si recompensa.

Dupa sase luni

Mi-am atins scopul principal, acela de a adopta obiceiul de a face antrenamente in fiecare saptamana. A mai trecut o luna de cand s-au implinit cele 6 luni si am continuat sa fac miscare si ma simt excelent. Am mai multa incredere in mine, am o postura mult mai dreapta si mai corecta, am un corp mai tonifiat, muschi mai voluminosi si mai putina grasime.

Ma asteptam totusi sa dau jos mai mult din stratul de grasime si sa pun mai multi muschi.

Ca si intr-o afacere, a venit timpul analizei si reglarii. Dupa care urmeaza un alt ciclu de actiune, analiza, reglare… si un altul, pana obtin rezultatul dorit.

Pozele

Probabil unii dintre voi sunt interesati de poze si oricum pe Facebook am promis ca o sa le postez, asa ca… iata-le:

before-after-front

before-after-profile

Nivelul urmator

Concluzia mea dupa aceste sase luni e ca daca vreau sa arat mai bine decat acum, sa nu mai am grasime, sa am patratele pe abdomen si muschi mai mari, e nevoie sa schimb programul de antrenament.

Ca in orice domeniu, probabil as petrece ani de zile pana as incerca si as esua in toate modurile posibile pana as gasi varianta cea mai buna de antrenament. Sau poate n-as gasi-o niciodata. De aceea, pentru a reusi mai repede, am nevoie de un program profesionist recomandat de un specialist.

Am mai multe variante. Metoda pe care o prefera multe persoane e sa isi ia un antrenor personal cu care sa mearga la sala.
Varianta cu antrenor prezinta si ceva avantaje dar mie nu mi se potriveste din mai multe motive.

Ca sa aleg cea mai buna varianta, m-am consultat cu prietenul meu Alex Popa de la www.antrenorulmeupersonal.ro. Eu si Alex am fost colegi de serviciu la o firma de dezvoltare software. Il apreciez foarte mult pe Alex pentru ca e un om foarte capabil, are mult bun simt, e un adevarat profesionist si ….. mai e si baiat de treaba pe deasupra. Te asigur ca in spatele acelui fizic impunator se ascunde o persoana foarte calda.

Va marturisesc faptul ca e un model pentru mine. Admir foarte mult la el faptul ca prin propriile puteri a reusit sa isi construiasca o afacere online care i-a permis sa renunte la slujba,  mai ales ca e genul meu preferat de afacere.

Alex are o experienta imensa ca antrenor personal si ca nutritionist. A reusit sa-si construiasca un fizic de invidiat si a ajutat sute de persoane sa invete strategii si metode pentru a face acelasi lucru.

Din aceste motive am mare incredere in el si in programul pe care mi l-a recomandat.SecreteleMM3D

Durata acestui program e de opt saptamani. Prin intermediul acestui program, Alex isi ia studentii de manuta si le arata atat ce exercitii trebuie sa execute cat si ce anume sa manance pentru a-si cladi corpul dorit. Eu o sa il incep de saptamana viitoare si am vrut din nou sa fac totul public pentru a avea o miza.
Sper sa ma tragi la raspundere in cazul in care voi calca stramb :).

O sa revin peste opt saptamani cu alte poze si cu rezultatele.
Daca esti curios si tu care e acest program, il poti accesa aici: Secretele masei musculare.

Iti lansez o provocare

S-au facut multe studii care au demonstrat beneficiile sportului asupra calitatii vietii.
Iti spun sincer ca daca esti sanatos si ai un corp frumos te poti considera mai bogat decat o persoana care are mai multi bani dar e intr-o forma fizica proasta si are probleme de sanatate.

Te provoc sa incepi si tu de astazi sa faci miscare. Nu de maine. Nu de la data de intai a lunii viitoare. Incepe astazi! Fa-ti un program si respecta-l timp de cel putin 3 luni. Dupa 3 luni, simtind pe pielea ta beneficiile sportului, vazand cum ti se transforma corpul si cum iti creste increderea in tine, nu cred ca vei mai renunta. Dar nu te astepta sa vezi rezultate dupa 2 saptamani.

Te rog nu-mi spune ca n-ai timp! Daca faci 4 antrenamente a cate 30 minute in fiecare saptamana, sunt 2 ore. Ce zici? Poti sa renunti la un film sau la un meci pentru a arata mai bine si a fi mai sanatos?

Nu trebuie neaparat sa mergi la sala. Fa acasa exercitii folosind greutatea corpului, fa jogging, sau orice altceva iti place. Alegerea asta depinde mult si de rezultatele pe care vrei sa le obtii.

Daca esti barbat, vrei sa faci muschi si in acelasi timp sa dai grasimea jos, atunci iti recomand programul lui Alex Popa, Secretele masei musculare. Daca iti permiti sa platesti o suma mai mare in fiecare luna, ai si varianta sa iti iei un antrenor personal. Daca stii singur sa-ti faci un program de antrenament cu care sa obtii rezultatele dorite, super. Apuca-te de treaba! 😉

Pentru femei recomand programul Fese Ferme, pe care sotia mea Patricia l-a incercat si a avut rezultate foarte bune. E un program de exercitii pentru acasa si de nutritie, conceput de Olivia, fondatoarea site-ului www.femeiafit.ro. Olivia e prietena lui Alex si e o persoana fermecatoare, vesela si tot timpul zambitoare pe care sunt convins ca iti va face placere sa o cunosti.

In final, te invit sa vorbim putin despre subiectul acesta in sectiunea de comentarii. Tu ce experiente ai avut? Faci sport? Ai facut in trecut dar acum…….. esti in pauza? Cum te simti in perioadele cand faci miscare fata de cele in care duci o viata sedentara?

Eu ma duc acum sa imi fac antrenamentul dar tu poti sa scrii comentariul intre timp. Iti raspund dupa ce termin. OK? 🙂

Ti-a placut ce ai citit?

 

NKO_3121_editataHai si tu in academie!

Introdu numele si adresa de email si te voi anunta de fiecare data cand apare un articol nou sau alte surprize!

Vei primi cadou ebook-ul "3 exemple de afaceri ce te vor ajuta sa-ti dezlantui potentialul!"

5 comentarii la “Primul stalp al increderii in sine

  1. As vrea sa-mi spun si eu povestea pe scurt. Sunt pasionat de fitness de cativa ani buni, am citit destul de mult pe tema asta si am vazut si la mine si in jur cum functioneaza nutritia si antrenamentul asupra corpului. Din pacate, in 2014 – la 2 ani dupa ce am inceput antrenamentele cu greutati (la sala – 3 zile pe saptamana) – am facut o hernie inghinala.
    Am citit iarasi foarte mult despre aceasta conditie si am luat hotararea – pe care acum o regret – de a ma opera. Motivul a fost acela ca imi doream atat de mult sa-mi urmez visul (sa ajung de la 75Kg la 90Kg pastrand acelasi nivel de grasime corporala ~14%. Mentionez ca am 179cm inaltime) incat am zis ca este doar un obstacol in viata pe care sunt hotarat sa-l trec.

    La 2 saptamani de la operatie, datorita antibioticelor luate in spital (privat) si a faptului ca flora intestinala mi-a fost mai mult ca sigur eliminata am “dezvoltat” o fisura anala. Est cel mai odios lucru pe care l-ampatimit vrreodata, nu va puteti imagina durerile si sentimentul de neputinta pe care ti-l poate da. Timp de trei luni de zile m-am chinuit cu aceasta problema pana cand am reusit sa scap – oarecum – de ea. Pana si astazi o tin sub control folosind din cand in cand anumite suplimente, insa traiesc cu sabia deasupra capului in fiecare zi. Groaza cu care traiesti o data ce treci prin asa ceva este de nedescris. Mi-am schimbat stilul de viata – in principal de alimentatie – insa nici inainte nu mancam nesanatos. Cel mai mult m-a afectat in sensul ca astazi nu mai consum nimic mai mult decat imi cere corpul, si din cauza asta visul meu de a atinge 90kg a fost spulberat amarnic. Antrenamentele le-am reluat de 1 an si jumatate, insa am ramas exact la aceeasi greutate, nu am pus nimic pe mine. Si crede-ma ca nu sunt incepator insa nu ma fortez sa mananc mai mult decat pot (btw, mananc 7 mese pe zi, asta ca sa nu se creada ca nu am incercat mai multe metode). Suplimente nu iau ptr ca inteleg efectul lor asupra organismului asa ca nu mi-a ramas decat placerea de a ma antrena ptr actul in since – si nu ptr beneficiul de a arata asa cum mi-as fi dorit.
    Am vrut sa spun povestea mea ptr ca din pacate in cazul meu, desi ma tin de antrenamente cu seriozitate, nu m-au ajutat defel in a capata incredere in mine. Si fiindca stiu pe ce site ma aflu (merci Bogdan) nu pot sa nu recunosc ca principalul lucru pe care-l admir la antreprenorii adevarati (si care evident imi lipseste) este increderea in ei si in viata, convingerea ca pana la urma va fi asa cum isi doresc.
    Bafta tuturor celor care au inceput acest drum!

  2. Ahh, am uitat sa specific ca de cateva luni am o alta problema cauzata de antrenamentele cu greutati 🙂 Hernie hiatala..
    So much for following my dream – but I still don’t give up 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *