Evaluarea actiunilor bazata pe vanzari

evaluarea actiunilor pe baza vanzarilorDe cateva luni, Uber exista si in Timisoara. Cand ai nevoie sa te deplasezi in oras, ce poate fi mai minunat? Pornesti aplicatia, apesi un buton, o masina vine sa te ia si te duce unde ai treaba. Dupa ce ajungi, ii multumesti soferului, il saluti, te dai jos fara sa-i dai niciun ban si iti vezi de treaba.

Pentru ca ofera un serviciu atat de UTIL, Uber s-a extins usor, usor si a acaparat o mare bucata din harta lumii, precum umbra intunecata din Stapanul Inelelor. Deja e o companie cunoscuta pe tot globul, chiar daca e privata (nu e listata la bursa). Cand vorbim de asemenea companii gigant, ne imaginam ca au si profituri uriase. Totusi, Uber n-a facut niciun cent de profit de cand a fost infiintata.

In anul 2016, desi vanzarile estimate au fost de $5.5 miliarde, Uber a cheltuit $8.5 miliarde si a avut o pierdere estimata de $3 miliarde. In timp, vanzarile i-au crescut si odata cu ele si pierderile. Dar si valoarea i-a crescut de la an la an. Uber a vandut investitorilor privati, actiuni cu preturi din ce in ce mai mari.

Te intrebi de unde face UBER vanzari, daca oamenii se dau jos fara sa dea bani soferilor?

Am uitat sa-ti spun. Cand te inscrii la Uber ca si utilizator, iti introduci datele cardului. Dupa fiecare cursa Uber iti retrage costul cursei, o parte ramane la companie si o parte ajung la sofer.

Sa revenim la vanzari, pierderi, evaluari, etc…

Probabil te intrebi cum de o companie careia ii cresc pierderile poate sa creasca in valoare.

Buna intrebare. Astazi o sa-ti arat o METODA care se poate folosi pentru evaluarea actiunilor companiilor care nu au profituri.

Hai sa vedem…

Cum calculezi valoarea actiunilor pe baza vanzarilor

De fiecare data cand o companie vinde ceva unui consumator, produce VENITURI.

Indiferent daca o companie a facut sau nu profituri in anul precedent, intotdeauna exista vanzari si venituri (mai sunt si exceptii).

Companiile pot sa piarda bani temporar, sau sa aiba profituri in scadere din cauza unor circumstante pe termen scurt, ca: investitia in dezvoltarea unor produse, taxe mai mari, sau diferite probleme de productie.

Cum ai vazut in cazul Uber, companiile care sunt relativ noi, in industrii cu cresteri mari sunt de multe ori evaluate pe baza vanzarilor, nu pe baza profiturilor.

Evaluarile pe baza veniturilor se fac folosind rata pret per vanzari, sau PSR (price per sales ratio).

Rata pret per vanzari se calculeaza impartind capitalizarea bursiera a unei companii la veniturile generate in ultimele 12 luni. Capitalizarea bursiera e pretul curent al companiei, care se obtine inmultind pretul unei actiuni cu numarul total de actiuni in circulatie.

Daca tot suntem la asta, sa mai clarific ceva…

Indiferent daca vorbim de companii private, sau de companii publice, pretul unei actiuni e pretul la care s-a realizat ultima tranzactie cu actiuni.)

Acum hai sa luam un exemplu.

Compania ABC are 5 milioane de actiuni si pretul unei actiuni e $20. Capitalizarea bursiera va fi $100 milioane.

Unii investitori sunt chiar mai conservatori si adauga datoriile pe termen lung ale companiei la valoarea totala a actunilor pentru a obtine o capitalizare bursiera diferita. Daca ai cumpara toata compania, ai cumpara si datoriile si de fapt acesta ar fi pretul real platit.

Facand in acest fel calculul, se evita comparatia unor companii cu nivele foarte diferite de datorii, de exemplu, intre o companie care a facut imprumuturi mari pentru a-si mari vanzarile si alta care are vanzari mai mici, dar nu are datorii.

Capitalizare Bursiera = (actiuni in circulatie x pret per actiune) + datorii pe termen lung

Urmatorul pas in calculul PSR e sa adunam veniturile din ultimele patru trimestre si sa impartim suma la capitalizarea bursiera. Daca firma ABC ar fi avut vanzari de $200 milioane in ultimele 12 luni si datorii zero, PSR-ul ar fi:

(5 millioane actiuni x $20/actiune + $0 datorii) / $200 millioane vanzari = 0.5 PSR

De multe ori, companiile si investitorii iau in considerare PSR cand fac o achizitie.

Cum e folosita in practica rata pret per vanzari (PSR)

Ca si in cazul PEG si YPEG, cu cat PSR e mai mic, cu atat mai bine. Specialistii spun ca pentru a gasi companii subevaluate pe care alti investitori le ignora, trebuie sa ne uitam la cele care au PSR mai mic decat 1.

PSR e o unealta valoroasa pentru situatiile in care vrei sa evaluezi o companie care n-a realizat profituri in anul precedent. In afara situatiei in care compania risca falimentul, PSR iti poate spune daca din punct de vedere al vanzarilor o companie e subevaluata in comparatie cu concurenta (evaluare relativa).

Daca ABC a avut pierderi anul precedent, dar are un PSR 0.5, iar alte companii din aceeasi industrie au PSR 2.0 sau mai mare, poti sa presupui ca daca incepe sa faca din nou profituri, pretul actiunilor are potential substantial de a creste, pe masura ce PSR-ul va creste pana la nivelul concurentei.

Concret…

Valoarea ABC perceputa de piata = $200 milioane (PSR = 0.5)

Valoare reala ABC = $800 milioane (PSR = 2, conform mediei industriei din care face parte)

Din aceste calcule, ABC e o buna investitie pentru ca, dupa teoria value investing, pretul va tinde sa ajunga la valoarea reala a companiei.

Ca si in cazul evaluarii bazate pe profituri, cea bazata pe vanzari nu trebuie folosita de una singura. Un PSR mic poate indica o companie subevaluata, dar poate fi si o capcana.

Charlie Munger, poate cel mai destept investitor din lume, a spus despre investitii:

“Tipul de formule precise intalnite in fizica nu pot exista in economie. Economia e un sistem prea complex. Si a râvni pentru acest stil de precizie din fizica iti va face mai mult rau.” Charlie Munger

Evaluarea bazata pe vanzari e doar o alta unealta pe care un investitor trebuie sa o aiba in arsenal.

E bine sa stii ca exista doua tipuri de evaluari.

  • Evaluarea relativa, in care compari niste numere ale unei companii cu numerele altei companii, ale industriei, sau ale unor indici.
  • Evaluarea absoluta, in care calculezi o valoare concreta.

Evaluarea bazata pe vanzari e una relativa. Dar nu fii dezamagit…

Intr-un articol viitor iti voi arata si o metoda de evaluare absoluta, metoda DCF.

Dar saptamana viitoare discutam un alt tip de evaluare.

Ti-am spus ca o companie precum Uber se poate evalua pe baza vanzarilor. Dar PSR al Uber e aproximativ 14!

Iar media PSR pentru companiile care fac parte din S&P500 e sub 2.

Dezlegam misterul saptamana viitoare cand vedem cum se evalueaza companiile pe baza membrilor.

Fii sigur ca nu-l ratezi, pentru ca din ce in ce mai multe companii sunt evaluate in acest fel si sunt genul de companii cu care poti sa dai lovitura ce mare!

Daca n-ai facut-o pana acum, introdu adresa de email in campul de mai jos si te anunt cand apare articolul.

Curs de Initiere in Investitii la Bursa (americana)
Afla Strategiile care te Ajuta sa Faci Investitii Profitabile la Bursa, si sa Reduci Riscurile Aproape la ZERO!

expertIntrodu adresa de email in formularul de mai jos!

Primesti pe email un CURS DE INVESTITII LA BURSA format din 4 lectii care te poate duce de la zero la investitor autonom. Vei primi:

  • Analiza si comparatia intre doua dintre cele mai populare investitii
  • Cele mai importante PRINCIPII ale investitiilor la bursa
  • 2 SECRETE care ma ajuta sa am constant PROFITURI peste medie si sa imi minimizez riscurile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *