De ce nu vreau sa stiu cati oameni au murit in incendiu

59663205_3043a47bd6In anul 1992, in timp ce se afla la un banchet la Herculane, dupa ce a baut doua beri, un pustan de 14 ani se plimba ca un circas pe marginea balconului, la etajul 10 al hotelului.
Face un pas…. Inca unul….Isi pierde putin echilibrul…
Acum, peste 23 ani, scriu acest articol.

Peste patru ani, alt banchet. Cel de absolvire a liceului.
“Bogdane, au venit doi baieti din oras. David si Edi. Le e somn si m-au intrebat daca-i primim sa doarma la noi in camera. Esti de acord?” m-a intrebat prietenul meu Raul, cu care stateam in camera.
“Nu.”
M-am dus singur sa ma culc.

Spre dimineata, aud niste batai in usa. Mai degraba bubuituri. Capul imi era ca un bidon aproape plin de plumb si nu se oprea niciodata din leganat atunci cand miscam capul. Ma trezesc cu senzatia asta teribila si ma duc sa deschid. Parca eram intr-un cosmar.
“A murit Raul.” Incep sa tremur. Cosmarul devine mai urat.
“Ce? Ce dracu vorbiti?” m-am balbait.
“A facut accident de masina. David conducea si Raul era in dreapta. A murit pe loc.”

A fost sfasietor. In anul ala au mai murit inca doi tineri din Tg-Jiu. O fata s-a sinucis si un alt baiat s-a inecat la mare. Unii ziceau ca orasul e blestemat.
Traiam in permanenta cu o senzatie suprarealista de teroare.
Soarele era in permanenta acoperit de nori. Tot ce imi amintesc e intunericul.

E groaznic si ce s-a intamplat in clubul ars.
Nu m-am uitat nicio clipa la stiri si nici n-am dat click pe articolele ce imi apar in news feed-ul de pe Facebook.
“Adrian minune are ochii plini de lacrimi.” “Adrian Despot a salvat pe cineva.” Bravo Adi. Pe asta am fost aproape sa dau click.

Stiu ca au murit multi tineri, dar nu stiu cati. Pot sa aflu. Google imi spune in mai putin de o secunda. Dar nu vreau sa stiu. La ce m-ar ajuta? La ce i-ar ajuta pe cei care au inchis deja ochii? Dumnezeu sa-i odihneasca si sa le dea putere familiilor lor sa treaca peste durere. N-au de ales. Nu poti sa te opui realitatii. Cu cat ii rezisti mai mult, cu atat ai mai multa suferinta.

In Roma antica, nou nascutii aveau sanse mici sa apuce prima aniversare. Practicantii stoicismului isi imaginau ca propriul copil va deceda si se gandeau cum trebuie sa reactioneze si ce trebuie sa faca pentru a-si continua viata.

Iti spun cu putina ipocrizie ca ma irita modul in care presa vrea sa profite de asemenea evenimente. Poate asta fac si eu, dar daca ideea pe care vreau sa o transmit ajuta cel putin un om, sunt in stare sa mai iert.

Ei stiu ca frica se vinde mai bine decat bucuria. In evolutia speciei noastre, creierul a fost nevoit sa dea mai mare importanta chestiilor negative decat celor pozitive. Daca vezi in stanga o tufa de zmeura si din dreapta vine ursul, o iei la fuga!

Tu cat timp ai petrecut urmarind stiri si dezbateri despre incendiu? Cum te-au facut sa te simti? Stiu cum m-ar fi facut pe mine sa ma simt si zic: „Nu multumesc”.
Numarul de apusuri pe care o sa apuc sa le vad (probabil ca) e finit si prefer sa stau deoparte de toate persoanele si evenimentele care vor sa imi fure bunastarea si sa ma arunce inapoi in lumea blestemelor.

Practica zilnica

Incerc in fiecare zi sa ma mentin sanatos, sa caut motive de bucurie, sa petrec cat mai mult timp cu iubita mea sotie Patricia, cu minunea noastra Matei, cu fratii mei, cu prietenii si sa fac munca pe care mi-o aleg. Privesc totul ca pe o practica. Ca pe un antrenament. Jobul meu principal e sa am grija de mine.

Daca tie ti-e bine, iti creste increderea in tine si devii o sursa de viata de energie pozitiva de la care se alimenteaza si cei din jurul tau. Chiar daca unii considera ca e egoism, eu cred ca e cel mai bun mod de a iubi. Incepe cu tine!
In avion ti se spune ca in caz de prabusire sa iti pui tie prima data masca, chiar daca ai langa tine un bebelus care are nevoie de ajutorul tau. Daca mori nu mai poti sa-l ajuti nici pe el.

Only when we are sick of our sickness shall we cease to be sick. The master is not sick but is sick of sickness. This is the secret of health.

versul 71 din Tao Te Ching – carte spirituala chinezeasca

Viata are grija sa ne dea la fiecare portia de suferinta. Nu am nevoie si de a altora. Nu pot sa o duc. Nu vreau sa devin dependent de suferinta asa cum am fost dependent de nicotina. E mai usor decat crezi. Care e diferenta intre fumatorul care in timp ce isi aprinde o tigara iti spune ca trebuie sa se lase si babele care spun: “Bata-i dumnezeu pe aia de la PRO TV ca numai nenorociri arata la stirile de la ora 5”, dar au ceasul biologic reglat sa le sune cu 2 minute inainte sa inceapa emisiunea.

Eu vreau sa fiu dependent de bucurie.

Nu judec pe nimeni si nu incerc sa imi impun parerea. Doar sa iti spun perspectiva mea. Poate ai argumentele si motivele tale pentru a urmari ce se intampla. Am trai intr-o lume mai buna daca am invata sa ne acceptam diversitatea.

5 comentarii la “De ce nu vreau sa stiu cati oameni au murit in incendiu

  1. Buna Bogdan
    Din 2002 au trecut doar 13 ani nu 23 🙂

    Sunt de acord cu tine, partial … nu prea am citit, iar TV nu am de aproape 2 ani cand am renuntat din mai multe motive unul fiind de a nu ma incarca cu toate mizeriile media.

    Totusi pentru mine moartea este doar o trecere … dupa ce prima mea fetita a murit … Insa cu atat mai mult cu cat stiu ce inseamna durerea de a-ti pierde copilul … stiu cat inseamna de mult suportul pentru acele familii distruse si marcate pe viata. Eu am primit suportul Organizatiei E.M.M.A. … altfel sigur azi nu scriam … daca poate din greseala traiam sigur nu eram ce sunt azi daca nu aveam suportul unor oameni, parinti de ingeri sau nu, care s-au oprit macar o secunda sa imi spuna macar IMI PARE RAU!
    Sunt de acord ca nu putem schimba destinul celor plecati, ca nu merita sa ne incarcam cu emotii negative, insa sti ce e mai trist? Ca lumea crede ca in jurul lui nu se poate intampla asa ceva si nu isi rup nici macar 5 minute sa citeasca ce ar trebui sau nu sa zica unor parinti care isi pierd copilul? Stii ca de modul in care sunt tratati proaspetii parinti care isi pierd parte din ei depinde ”vindecarea” lor?

    Tu stii ce trebuie sa spui si mai ales ce sa nu spui?

    1. Paula, nu-mi imginez ceva mai dureros decat ceea ce s-a intamplat cu fetita ta. Imi pare rau.

      Si sa-ti raspund la intrebare. Intr-adevar. Oamenii nu stiu sa se comporte cu cineva care sufera o pierdere.
      Eu cunosc pe cineva care n-a mai vorbit niciodata cu prietena lui dupa ce ei i-a decedat sora.

      In anul 1992, la putin timp dupa banchetul de care iti spuneam, mi-a decedat mama. Cu un an inainte decedase si tata. Si pe mine si pe fratii mei ne-au ajutat multi oameni si a contat.
      Fiecare are propriul mod prin care face fata suferintei. Pe mine cel mai mult m-au ajutat strategiile proprii.

      Singurul mod prin care pot sa ajut pe cineva e sa ii spun cum am trecut eu peste momentele acelea teribile.
      Cei care au plecat nu se mai intorc. Din pacate nu-i mai putem ajuta. Daca ar putea sa ne vada, s-ar bucura sa vada ca suntem bine si ca ne continuam vietile. Doar timpul cicatrizeaza ranile. Eu am incercat sa-mi distrag atentia de la tristete si sa imi tin mintea ocupata cu diferite proiecte.
      Dupa decesul mamei am avut admiterea la liceu. Apoi au urmat altele. Pas cu pas…

      1. Imi pare rau pt parintii tai…In general barbatii in astfel de situatii se refugiaza in munca … Asa s-a refugiat si sotul. Da, e nevoie si de putere si dorinta interioara ca altfel nimic nu ajuta, dar cand lumea face mai mult rau decar bine se poate sa nu iti mai gasesti puterea interioara. Dupa 2,5 ani de la moartea fetitei mi-am pierdut si tatal si doare cumplit … Dar moartea fetitei m-a zdruncinat muuuuult mai tare …

        Ideea e ca eu in continuare cred ca fiecare din noi suntem datori sa stim ce sa spunem parintilor ce isi pierd copiii … Ca daca nu le putem face bine macar rau sa nu le facem …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.