Cum sa fii un lider… prost

bad-boss-smallSunt expert in lideri prosti. Majoritatea sefilor pe care i-am avut au fost praf. Si eu am fost de doua ori in pozitii de manager si am fost in aceeasi categorie.

Multi scriu articole despre cum sa fii un bun conducator. Au fost si ei lideri buni? Statistic, raspunsul eu nu. Liderii buni sunt putini. Din cati sefi am avut, doar despre doi pot sa spun ca au fost buni.
Si atunci de ce scriu oamenii aceste articole si de unde stiu cum e sa fii un bun lider?

Pentru ca si eu am facut parte din aceasta categorie, am ales sa scriu despre ce inseamna sa fii un lider prost.

E greu sa ajungi manager?

L-am intrebat pe seful meu daca pentru a lucra pe post de manager de proiect e nevoie sa fac vreun curs special.

Peste doua zile am avut o sedinta cu tot colectivul.
“Am obtinut un nou proiect! Manager va fi Bogdan Popescu.”

Multi cred ca e mare smecherie sa ajungi manager de proiect. Tot ce trebuie sa faci e sa le spui la sefi ca vrei sa faci asta si iti vor da sansa. Ei stiu ca e mult de lucru si se bucura cand se gaseste cate un fraier sa vrea job-ul.

Odata ajuns acolo, nu e deloc cum te-ai asteptat. Nu te ajuta nimeni. Esti lasat sa te descurci singur, mai mult sau mai putin intentionat. Vor sa vada cum faci fata la stres si le e mai usor sa nu isi mai consume timpul ajutandu-te. Mai bine te intreaba din cand in cand cum stai cu proiectul.

Dupa ce am inceput in acest rol am observat cum se goleau birourile la sfarsitul programului, dar managerii de proiect ramaneau in continuare la lucru.

Am fost total depasit. Habar n-aveam cum sa-l fac sa fie productiv pe cel care nu-si dadea interesul. Nu eram dispus sa stau peste program in fiecare zi si altfel nu aveam cum sa termin toata treaba pentru ca trebuia sa fac si munca de inginer, dar si management de proiect.

Nu puteam sa le comunic sefilor ce dificultati am pentru ca nu vroiam sa par incompetent. Eram stresat ca daca nu fac o treaba buna, oamenii din echipa vor crede ca sunt praf ca manager.

Cam astea erau toate problemele mele si peste toate se asternea cea mai mare dintre ele. Nu imi pasa deloc de proiect, de oameni, de sefi, de companie si nici de dezvoltarea mea. Stiam ca oricand pot sa plec la alta companie pe salariu mai bun. Asta era tot ce conta pentru mine. Asta a si fost unul dintre motivele pentru care am vrut sa fiu manager.

Ca tip de lider am fost o combinatie intre “incepatorul depasit” si “miserupistul”.
Hai ca m-am barfit destul pe mine.

Trec la artileria grea si iti spun ce am observat la ceilalti sefi pe care i-am avut.

Barfeste colegii, subalternii si sefii

Cand auzi ca spune un lucru rau despre altcineva care nu e de fata, sa stii ca e un lider prost. Pestele de la cap se impute. Daca el incepe cu barfe, asa o sa faca toti. In penultima echipa in care am fost, din cauza sefului care dadea tonul, se barfeau colegi pe colegi, colegi pe sef, sef pe alti sefi. Am avut ocazia sa lucrez cu doua colege care sunt campioane mondiale la barfa. Cateodata o faceau pe fata in timpul sedintelor.

E mincinos si nu-l intereseaza de nevoile oamenilor din echipa

Daca oamenii din echipa au vreo cerere, raspunsul lui e ca a incercat de mult sa rezolve problema, dar sefii lui refuza. Chiar daca e adevarat, ceea ce e putin probabil, tot un lider prost e.
In primul rand ar fi trebuit sa stie cum sa-i convinga pe sefii lui sa le rezolve problema oamenilor. In al doilea rand, iarasi a barfit pe cineva.

Ii e frica sa nu-si piarda postul

Ai un sef care e adesea nervos si zbiara la oameni? Isi pierde des cumpatul?

Toate manifestarile acestea genereaza din frica de a-si pierde postul si frica de a fi considerat incompetent. Liderilor competenti nu le pasa de chestiile astea. Pe ei nu-i intereseaza postul, ei stiu ca sunt competenti si nu isi fac probleme de parerea altora despre ei. Sunt curajosi, calmi si siguri pe ei. Isi ajuta oamenii sa-i depaseasca, fara sa le fie teama ca vor fi inlocuiti.

“Fear leads to anger. Anger leads to hate. Hate leads to suffering.” Master Yoda

Ii trateaza pe oameni ca pe proprii angajati

Ii place sa stea cu picioarele pe birou pentru a-ti transmite nonverbal ca el e seful.

Incearca sa se foloseasca de puterea pe care i-o da pozitia, vrea ca el sa ia toate deciziile si ii place sa dea ordine oamenilor. Cu o strategie de genul asta poate avea succes doar pe termen scurt. Oamenilor le va fi frica de el, el vor detesta si chiar vor incerca sa-l saboteze. Cu prima ocazie pe care o au vor parasi echipa.

Oamenii vor sa fie considerati colegi, nu sclavi.

Nesigur si superficial

Tocmai mi-am dat seama de inca un pacat pe care l-am avut ca lider.

De multe ori aveam o atitudine delasatoare si tratam unele situatii cu superficialitate. Cand aveam o problema o tot amanam in speranta ca pana la urma o sa o rezolve cineva.

In alte situatii, in loc sa actionez si sa incerc sa fac ceva pentru rezolvare, incercam sa imi dau seama care e cea mai buna solutie, pana ma blocam. Nu faceam nimic efectiv si dadeam impresia ca sunt ezitant si slab.

Ca lider trebuie sa te implici total in tot ce se intampla in echipa si sa fii curajos. Chiar daca iei decizii gresite, daca ai facut tot ce depinde de tine, oamenii te vor aprecia.

Nu-ti fie frica sa gresesti. Dar recunoaste-ti greselile si invata din ele.

Conduce prin puterea exemplului

Cred ca am auzit cliseul asta la o gramada de oameni.
Hai sa-ti explic ce se intampla. Unul e pus manager intr-o echipa, e entuziasmat si isi doreste sa faca treaba buna pentru a demonstra ce competent e.

Dar habar n-are ce inseamna sa fii manager. Citeste intr-o carte ca intr-o echipa mica trebuie sa iti conduci oamenii prin puterea exemplului. Incepe sa stea peste program, se baga in chestiile tehnice si incearca sa-i convinga pe oameni ca solutiile gasite de EL sunt cele mai bune. Vrea sa le arate cum se abordeaza o problema si cum se gaseste solutia.

Oamenii incep sa lucreze din ce in ce mai putin si sa fie din ce in ce mai demotivati si dezinteresati de soarta proiectului. Acum seful are mai mult de lucru pentru a duce proiectul la bun sfarsit.
Devine frustrat si le spune sefilor ca e singurul care munceste in echipa. Ca el a dus greul in proiect. Ca oamenilor nu le pasa.
Cu cat incearca sa faca mai multe pentru a le da exemplu pozitiv oamenilor, cu atat acestia devin mai dezinteresati si frustrarea lui creste.
Incepe sa tipe la ei si sa le reproseze ca nu sunt in stare sa-si faca treaba si ca nu-i intereseaza nimic.

Chiar daca intentia lui a fost alta, oamenii vad exact altceva decat se asteapta liderul. Mesajul primit de ei e urmatorul: EU pot sa muncesc mai mult decat voi! EU sunt mai destept decat voi! Daca proiectul se termina cu bine e meritul meu, eu merit sa primesc un mare bonus si voi nu meritati nimic.

Naspa. Exact alt mesaj decat cel pe care a vrut sa-l transmita.

Hai sa iti spun si ce asteapta oamenii de la un bun lider.

Pentru a fi multumiti si productivi, oamenii au nevoie de trei lucruri: autonomie, sa simta ca isi dezvolta competentele si de relatii de calitate.

Vor ca liderului sa le pese de ei, sa-i ajute sa se dezvolte ca indivizi si ca echipa, sa fie vocea lor catre conducere, sa fie un bun comunicator si sa le transmita o viziune care sa-i motiveze.

Am realizat o mare parte din greselile pe care le-am facut ca lider si am observat multe altele la fostii mei sefi. Stiu ca in viitor va trebui sa le evit. Oare ma ajuta asta sa fiu un bun lider? Liderul cui? Si cu ce scop?

Elon Musk vrea sa colonizeze planeta Marte. Si va reusi. Multi cred ca nu e un CEO bun….

Vrei sa ai propria afacere dar eziti sa faci primul pas?
Descarca ebook-ul

exempleafaceri-green3 exemple de afaceri care te vor inspira.

Fiecare exemplu pe care l-am ales contine cate o invatatura.

Introdu adresa de email in formularul de mai jos si vei primi ebook-ul cadou!

 

2 comentarii la “Cum sa fii un lider… prost

  1. Un articol excelent. Bogdan, felicitari! Am trecut exact prin aceleasi experiente ca si tine si, surprinzator, observ ca problemele intalnite au fost aceleasi iar reactiile oamenilor – similare.

    Intrebarea este: oare putem toti fii lideri buni? Sau este asta rezervat anumitor oameni iar noi, ceilalti, trebuie sa ne recunoastem limitele? Sau asta ar insemna sa renuntam la a lupta ptr a deveni mai buni?

    1. In primul rand trebuie sa-ti pese de ce faci acolo. Situatia ideala e sa fii conducatorul propriei afaceri. Apoi, depinde de cat timp investesti sa inveti sa fii lider. De la cine inveti, ce carti citesti, etc. Odata cu competenta vine si increderea in sine si respectul oamenilor. Si trebuie sa-i ajuti pe oameni sa devina mai buni, nu sa incerci sa-i domini.
      Nu cred in ideea de lideri inascuti. In spatele fiecaruia despre care se spune ca s-a nascut cu anumite calitati exista o poveste nestiuta cu multa munca, mentori, perseverenta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.