„Mihnea, hai sa fugim acasa?” „Pai cum facem? Daca ne vede tovarasa?” Pana la urma nu ne-a vazut.

Eu cu fratele meu eram la gradinita si ne plictisisem, asa ca am sarit gardul si am fugit acasa. Pana in clasa a cincea n-am mai chiulit nici de la gradinita, nici de la scoala. Intr-a cincea am chiulit de la ora de geografie impreuna cu alti patru colegi. A doua zi a venit dirigintele si ne-atras cate o mama de bataie la toti cinci cei care chiulisem. In afara de mine. Nu mint. Nu stiu nici acum care e explicatia. Poate pentru ca eram mai in spatele clasei si pana sa ajunga la mine au inceput sa-l doara mainile si nu i-a venit ideea sa dea cu piciorul.

Urmatoarele clase de gimnaziu m-am mai antrenat putin si in liceu am ajuns campion la chiuluri. La o ora de istorie a iesit profesoara la usa sa vorbeasca cu parintii unui coleg si am sarit pe geam impreuna cu Dan, actualul presedinte al PDL Gorj.

La facultate ma duceam aproape numai la examene. Apoi m-am angajat. Nu mai puteam sa chiulesc. Sau puteam?

In majoritatea zilelor mergeam dimineata la birou, aveam o sedinta cu directorul si apoi plecam pe santier. In timp am inceput „sa miros” zilele in care directorul nu venea pe platforma si il rugam pe colegul meu Marius, care acum imi e naș, sa ma lase acasa.

Ce ii face fericiti pe oameni

Dupa ce am schimbat serviciul si m-am mutat la Timisoara nu am mai putut sa chiulesc si nici n-am mai vrut. Mi-a placut mult ceea ce faceam si mergeam cu entuziasm la serviciu. A fost o alta etapa, care acum s-a incheiat. Nu mai vreau sa fac programare.

De curand am citit ca pentru a fi fericiti oamenii trebuie sa aiba relatii bune, sa simta ca isi dezvolta competentele si sa fie independenti. Poate nu e valabil pentru toti oamenii, dar eu privind retrospectiv la viata mea am ajuns la concluzia ca pentru mine e adevarat.

Nu mi-a placut niciodata sa fiu supus si sa fac „ceea ce trebuie”, daca nu am inteles care e scopul. In fiecare situatie de care am fugit, s-a regasit cel putin unul dintre criteriile de mai sus: sau nu m-am simtit integrat in colectiv, sau nu ma atrageau activitatile si nu ma dezvoltam. De independenta nici nu poate fi vorba in scoala. Ni se impune un program strict, ni se impun materiile pe care trebuie sa le invatam si cand suntem la varsta cea mai energica suntem pusi sa stam ore intregi nemiscati in niste banci si sa ascultam tot felul de chestii plictistoare, fara sa ni se explice la ce ne folosesc. Nu poti sa-i spui unui elev ca trebuie sa invete ca sa aiba o slujba buna cand va fi mare.

In liceu imi placea sa joc biliard. Si ca sa fac ceea ce imi place chiuleam de la scoala. Cum ar fi fost daca se facea biliard la scoala? Poate ajungeam sa joc snooker cu Ronnie O’Sullivan.

„Sunt foarte fericit ca gasesti placere in pian. Asta si tamplaria sunt in opinia mea cele mai bune activitati la varsta ta, mai bune chiar decat scoala. Pentru ca acestea sunt lucrurile care i se potrivesc foarte bine unui tanar ca tine. Sa canti la pian lucrurile care iti plac tie, chiar daca profesorul iti spune altceva. Asta e cea mai buna metoda de a invata, atunci cand faci ceva cu atata placere incat nu-ti dai seama cum trece timpul. Eu sunt cateodata asa de prins de munca mea incat uit de masa de pranz…..”

Albert Einstein – scrisoare catre fiul sau Hans Albert – 1915

In programare am atins un nivel de competenta pe care nu mai pot sa-l depasesc decat cu niste eforturi pe care nu sunt dispus sa le fac. La serviciu nu am nici independenta si nici colectivul in care sa ma simt confortabil. E limpede ca trebuie sa renunt. Sunt hotarat ca de acum inainte sa fac numai activitati care imi plac.

„Poti sa esuezi facand ceva ce nu vrei, deci mai bine iti asumi riscul de a face ceva ce iti place.” Jim Carrey

Acum blogging-ul e noua mea pasiune. Si imi place al naiba de mult! Parca as manca o gogoasa care e sanatoasa. As putea sa-mi petrec toata ziua scriind pe blog sau comunicand cu cititorii. Cu scurte pauze, pentru ca imi mai amorteste fundul. Ce bun ar fi un birou cu inaltimea reglabila!

Blogging-ul imi ofera tot ce am nevoie pentru a fi fericit. Imi fac relatii noi cu alti bloggeri si cu cititori. Sunt independent. Si ma dezvolt. Invat sa scriu, sa creez site-uri, cum sa vand, cum sa imi promovez articolele si produsele.

Si de departe cel mai important lucru pentru mine e sa pot petrece cat mai mult timp cu sotia mea Patricia, care are si ea propriul blog si cu baietelul nostru Matei.

Habar n-am unde o sa ma duca in viitor activitatea asta. Dar stiu ca atata timp cat fac ceva cu placere si cu pasiune, o sa imi fie bine pe toate planurile, inclusiv din punct de vedere financiar. Si cine stie? Poate in viitor o sa mai fac si programare. Chiar daca pentru moment am renuntat, experienta nu mi-o ia nimeni.

—

Multi tineri imi scriu si imi spun cu disperare ca ei nu stiu ce vor sa faca in viitor si imi cer sfaturi. Daca esti in aceeasi situatie, nu te speria. Nu vei muri de foame! La varsta ta nu ai de unde sa stii ce iti place sa faci. Cu cat mai repede accepti si imbratisezi asta, cu atat te vei simti mai eliberat de presiune. Poate meseria pe care o vei face peste cativa ani nici nu s-a inventat pana azi. Poate o sa o inventezi chiar tu.

Si sa nu crezi ca exista un singur lucru la care poti fi bun si ca daca nu afli care e, viata ta nu are sens. Sunt convins ca pentru fiecare om exista o paleta mai larga de activitati pentru care are inclinatii.

Experimenteaza cat mai multe lucruri si fii atent la ce te face pe tine fericit. Citeste carti, invata, stai pe langa oameni care te fac sa te simti bine si de la care ai ce sa inveti, oameni care stiu sa te provoace si sa scoata la suprafata calitatile tale. Fereste-te de medii in care nu ai niciun fel de independenta si in care parerea ta nu conteaza, in care trebuie doar sa executi!

Daca as putea sa vorbesc cu mine cand aveam 18 ani, mi-as spune sa nu merg la facultate. Mi-as spune sa nu imi fie teama, sa am incredere ca totul va fi bine. Sa imi fac o afacere! Sa incep sa explorez lumea si sa ma bucur de fiecare zi in care am invatat ceva in plus si am devenit mai bun decat ieri!