Cred ca ai auzit despre tiparirea de bani. Ca sa nu fie confuzii, nu ma refer la falsificat sau alte chestii ilegale. Ma refer la practica bancilor centrale de a injecta bani sau lichiditate in economie.
Hai sa vedem cum functioneaza de fapt mecanismul acesta.
Intr-adevar, bancile centrale au puterea si dreptul legal de a creste masa monetara. Ei fac asta de regula prin cumpararea de obligatiuni de trezorerie (sau alte titluri de valoare) de la bănci cu bani care înainte de aceasta operațiune erau inexistenți.
Astfel, in bilanțul unei bănci centrale apar în partea de active obligațiunile de trezorerie și în partea de pasive apar banii nou creați.
Acești bani sunt acum ai sistemului bancar care astfel își schimbă structura de active, fără ca aceasta să crească. În loc de obligațiuni are bani.
La banca centrală, ambele părți ale bilanțului (activele și pasivele) se extind.
Poti vedea toate aceste operațiuni și în imaginea de mai jos.
Mai departe, pe baza acestor depozite detinute la Banca Centrala, sistemul bancar poate acorda imprumuturi mai mici sau mai mari, în functie de Rezervele Minime Obligatorii impuse tot de Banca Centrala ca parte a politicii monetare.
Asadar, atunci când Banca Centrală vrea să stimuleze economia, una dintre cele mai importante unelte e scăderea ratei dobânzii de referință.
Dar in ultimii ani s-a intamplat ca dobanda de referinta sa ajunga la zero si atunci a fost nevoita sa recurga la mecanismele de care am povestit mai sus: reglarea Rezervelor Minime Obligatorii și extinderea bilanțului prin cumpărarea de titluri de valoare.
În perioadele în care rata dobânzii de referință e mică sau zero, Rezervele Minime Obligatorii sunt zero si Banca Centrală cumpără titluri de valoare, economia e stimulata prin tot acest influx de bani sau lichiditate.
Afacerile pot împrumuta bani cu ușurință pentru a finanta noi proiecte, sau pentru a-si rascumpara actiuni.
Rata somajului e mica pentru ca exista cerere de forta de munca si se platesc salarii bune.
Persoanele fizice imprumuta si ele bani pentru a-si cumpara locuinte, masini si alte bunuri. Astfel cresc preturile activelor: imobiliare, actiuni, sau criptomonede.
Atunci poate te intrebi, daca totul merge așa de bine cu aceste mecanisme, de ce se întâmplă să avem câteodată crize economice?
Câteodată ce e prea mult strică și undeva se produce o fisură
1. În cazul crizei financiare din anul 2007 existau prea multe credite care riscau sa nu mai poata fi platite pentru ca multi oameni si multe afaceri erau supraîndatorate. Bancile stiau despre riscuri, dar vindeau rapid mai departe creditele sub forma unor produse financiare numite CDO (Collaterlized Debt Obligation) clasificate ca produse cu risc foarte mic AAA.
La un moment dat inevitabilul s-a întâmplat, o grămadă de credite n-au mai fost platite, CDO-urile și-au pierdut valoarea și cei care le cumparaseră au suferit pierderi imense. Lehman Brothers și AIG au dat faliment, dar si multe alte banci si institutii financiare au fost grav afectate.
Atunci FED-ul (banca centrala a SUA), a reusit sa ajute prin scaderea ratei dobanzii, prin cumpararea de obligatiuni de trezorerie si prin alte actiuni care au crescut lichiditatea in economie si sistemul bancar.
Usor usor SUA a depășit criza și a urmat un deceniu de prosperitate.
2. Când a pornit pandemia COVID19 au fost multe scurtcircuite in economie din cauza carantinelor instituite în multe țari pentru a incetini raspandirea virusului. Pietele financiare au avut scaderi puternice pe parcursul câtorva săptămâni.
Apoi FED-ul a intervenit din nou, a scazut la zero rata dobanzii si a început sa cumpere masiv titluri de valoare.
Toate pietele financiare si-au revenit până în vară.
Mai departe ei au păstrat ratele jos și au continuat să tipărească bani până când inflația a ajuns la nivelul cel mai mare din ultimii 40 de ani.
Acum au o problemă mai complicată și sunt nevoiți să ia măsuri. Inflația poate cauza probleme grave economice si sociale.
“Inflatia e un subiect foarte serios, ai putea spue că așa mor democrațiile. După ani de inflație până la urmă întregul nenorocit de Imperiu Roman s-a năruit, deci e cel mai mare pericol cu efecte pe termen lung pe care-l avem, pe lângă războiul nuclear.” Charlie Munger
Cum se intervine pentru scăderea inflației
Din păcate există o singură soluție. Să pună economia în genunchi astfel încât să scadă puterea de cumpărare și astfel să se oprească creșterea prețurilor.
Asta se face prin creșterea dobânzii de referință, creșterea rezervelor minime obligatorii, stoparea programelor de cumpărări de titluri de valoare.
Asta înseamnă că mult mai puțini oameni și mai puține afaceri vor putea să facă împrumuturi. Astfel unele afaceri vor da faliment, șomajul va crește, prețurile imobiliarelor vor scădea, la fel și prețul acțiunilor.
Acțiunile pentru lupta cu inflația au început deja. Dobânda de referintă a crescut în SUA de la 0 la 1%, dar inflația încă nu a început să scadă.
FED-ul încearcă să ia treptat măsuri pentru a nu produce un șoc, dar e posibil ca la un moment dat să fie nevoiți să fie mai fermi în cazul în care strategia aceasta de a face reglaje fine nu va reuși.
Cum ne afectează pe noi toate astea?
Mi-a plăcut chestia asta de când am aflat despre ea și recomand oricui să o încerce.
Analizează-ți situația personală la fel cum o fac afacerile.
E simplu, dar îți arată exact unde ești și ce ai de reglat pentru a nu avea probleme financiare.
Ai de făcut două calcule importante.
1. AVERE = ACTIVE – PASIVE
2. ECONOMII = VENITURI – CHELTUIELI
E clar că vrei să ai rezultate cât mai mari la cele două scăderi. Să fie descăzutul cât mai mare și scăzătorul cât mai mic, adică ACTIVE și VENITURI mari, cheltuieli nu exagerat de mari, PASIVE mici sau zero.
Legat de PASIVE, felicitări dacă le ai pe zero, asta înseamnă că nu ai datorii și poți dormi liniștit noaptea.
În perioadele când băncile centrale injectează bani în economie și inflația rămâne relativ mică, contextul favorizează creșterea prețurilor activelor și creșterea veniturilor.
Atunci e important să nu exagerezi cu cheltuielile, să economisești cât mai mult și să folosești acele economii pentru investiții (la prețuri avantajoase) în ACTIVE bune, cu șanse mari să-și păstreze sau aprecieze valoarea, sau care îți pot suplimenta veniturile.
Active care produc venituri pot fi: locuințe de închiriat, acțiuni la companii robuste care plătesc dividende, obligațiuni de stat pe termen mediu și lung, pornirea unei afaceri și altele.
Atenție însă… e important să păstrezi și un procent bun de bani gheață, chiar dacă multi spun că e bine să pui la treabă toți banii economisiți ca să producă alți bani.
Așa îți crește AVEREA
În perioadele precum cea pe care o traversăm acum, pentru mulți poate fi mai complicată treabă cu gestionarea finanțelor.
Am văzut că valoarea activelor scade și în medie scad și veniturile. Asta nu înseamnă că tuturor le scad veniturile, media e trasă în jos de oamenii care își pierd slujbele. Plus, e mai greu să obții măriri de salariu pentru că majoritatea companiilor încearcă să scadă bugetul pentru măriri.
Doar dacă te numeri printre cei mai valoroși angajați întotdeauna îți vor fi îndeplinite dorințele (ai și tu grijă să fie rezonabile ca să nu-mi falsifici afirmația).
La fel, unele afaceri găsesc idei inovative de a prospera în vremuri în care multora le e greu să supraviețuiască.
E mai greu cu economiile pentru că suntem forțați să cheltuim mai mult pe măsură ce cresc ratele la credite, cresc prețurile la energie electrică, gaze, apă, combustibil și mâncare, chestii de care avem nevoie pentru a ne acoperi nevoile de bază.
Există totusi și oportunități în perioadele de contracție
Cei care au situații solide și au economisit bani pot cumpăra active la prețuri minime, întâlnite o dată la câteva decenii.
Chiar dacă nu ai suficienti bani, dar stai bine cu ecuația a 2-a (VENITURI – CHELTUIELI) poate fi o idee bună să încerci să iei un credit pentru a investi într-o locuință la preț bun.
Dacă ai o situație proasta atât la AVERE cât și la ECONOMII, concentrează-te pe creșterea competențelor și a veniturilor. Acesta e activul tău cel mai prețios pentru că îți crești puterea de a genera venituri și acolo e sursa de la care pornește totul. Asta în cazul în care nu ești nepotul vreunui boier și pornești în viață din start cu avere mare și active care-ți genereaza venituri pe pilot automat.
Mai e o situație cu probleme. Unii stau bine pe hârtie la ecuația AVERE = ACTIVE – PASIVE, dar pot fi extrem de fragili pentru că au ascultat sfatul de a fi 100% investiți.
Cel mai simplu exemplu e cineva care are o casă imensă care valorează mult și n-are datorii. Să zicem că valoarea casei scade de la €1.5 milioane la €1 milion.
Acel om e milionar pe hârtie.
Dar să zicem că dintr-odată rămâne fără venituri. Îți imaginezi că are cheltuieli mari cu ditamai căsoaia.
Acum are nevoie de un fond de bani din care să trăiască până își reface veniturile, iar dacă acel fond lipsește trebuie să se împrumute sau sa vândă casa în cel mai rău moment.
În România încă nu s-a întâmplat această scădere la imobiliare dar sunt semnale că lucrurile încep să încetinească. Bursa din SUA si toate celelalte au început să scadă față de nivelul maxim atins în decembrie 2021.
Cea din SUA are o scădere de -14% iar cea din România de -11% și sunt convins că trendul general de scădere va continua.
Astfel, dacă te pricepi la tranzacționare poți paria pe scăderea bursei și dacă o faci bine vei avea profituri. Poți alege ETF-uri care urmăresc indici bursieri sau diferite industrii (SPY, QQQ, BET, REM, XLV, etc) și contează mult să-ți alegi bine momentele în care deschizi tranzacțiile pentru că pe parcursul unui trend scăzător sunt multe creșteri temporare destul de puternice.
Apoi, e important să recunoști momentul în care lucrurile sunt pe cale să se schimbe pentru că cine schimbă la timp pariul de pe scădere pe creștere va avea profituri extraordinare în următorul ciclu de creștere a bursei și a economiei.
Super. Merci